Corneliu Michăilescu

Viața

Se naște la 20 august 1887, la București. Urmează Dreptul și Literele (1906–1908), apoi Școala Națională de Arte Frumoase (1908–1912), cu G. D. Mirea la pictură și Frederic Storck la sculptură. La Florența e membru fondator al Grupării artiștilor independenți, cu care expune între 1913 și 1915. În iarna lui 1915, la întoarcere, trece prin Zürich și îi întâlnește pe Tristan Tzara și Marcel Iancu.

Războiul Combatant În Primul Război Mondial e mobilizat pe front, la Regimentul 6 Dorobanți „Mihai Viteazul”, unitate de luptă.

Războiul Prizonier Cade prizonier în 1916–1917, ca și Nicolae Tonitza. După război se întoarce la Florența, unde studiază gravura și acvaforte cu Camillo Innocenti (1919–1921).

E unul dintre primii pictori români în ale căror lucrări apare cubismul. Ia premiul I la Salonul Oficial din 1924, intră în gruparea „Contimporanul”, din care se desparte în 1936, și predă la atelierul de artă constructivistă al revistei „Integral”. Sub pseudonimele Neagu Palos și Dinu Plopenau scrie cronici plastice în „Argus” și „Politica” (1927–1928). Tonitza mărturisește că i-a câștigat „admirația, chiar atunci când nu l-am admis principialmente”.

E unul dintre cei șapte pictori, alături de Ludovic Bassarab, pe care neurologul Gheorghe Marinescu îi supune experimentelor cu mescalină, publicate în „La Presse Médicale” în 1933. Sașa Pană scrie despre „acuarelele de un colorit halucinant”.

Bolnav, se retrage în 1932 la Băneasa, iar din 1933 locuiește până la sfârșit la Cernica, într-o casă constructivistă ridicată după planuri proprii. Lasă pictura pentru literatură: câteva nuvele suprarealiste rămân în manuscris. După 1944 nu se adaptează realismului socialist și face doar grafică publicitară și ilustrații. Moare la București, la 15 noiembrie 1965.

Renume Cunoscut În 1970, MNAR îi dedică o mică expoziție. Lucrările lui sunt în MNAR, la Muzeul Municipiului București și în muzeele din Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Oradea, Galați, Constanța, Ploiești și Râmnicu Sărat. Nu are monografie, dar Erwin Kessler îi consacră un eseu, iar tablourile lui revin constant la licitație.