Gheorghe Tattarescu

Viața

Se naște la 10 octombrie 1818, la Focșani. Rămas orfan la șase ani, e crescut de unchiul lui, zugravul Nicolae Teodorescu, care îl ia ajutor de calfă. Când unchiul înființează, în 1831, Școala de zugravi de la Buzău, Tattarescu îi devine, la unsprezece ani, cel mai tânăr elev; cu el pictează biserica Episcopiei Buzăului (1833) și mănăstirea Rătești.

Între 1845 și 1851 studiază la Roma, la Academia di San Luca, cu o bursă de la episcopul Chesarie, și copiază după Rafael, Tizian, Guido Reni și alți maeștri. Se împrietenește acolo cu Constantin Lecca. În 1848 ia premiul I la concursul Panteonului, cu „Nimic pentru glorie, totul pentru țara mea”; în 1850 pictează primul nud în ulei din pictura românească.

Crez Pașoptist Prieten cu Nicolae Bălcescu din jurul anului 1840, e vizitat de el la Roma în 1847 și intră în „Frăția”, implicându-se în acțiunile revoluționare. Pictează alegoria „Renașterea României” și portretele revoluționarilor Magheru, Arcescu și Bălcescu, acesta în trei versiuni; la moartea lui Bălcescu îi închină „Nemesis”. E, alături de Ion Negulici, între fondatorii picturii militante românești.

„Renașterea României”, trimisă domnitorului Barbu Știrbei și expusă la Colegiul Sf. Sava, stârnește patimi; ca să limiteze accesul publicului, domnitorul înființează în 1851 Pinacoteca statului, primul muzeu național de pictură, al cărui prim număr de inventar e chiar tabloul lui. Întors în țară în 1852, pictează, după socoteala lui, 80 de biserici, între care Kretzulescu și paraclisul Mănăstirii Antim.

Politic / carieră Profesor Din 1859 e profesor de desen la liceele Sf. Sava și Matei Basarab din București. După șase încercări de a întemeia o școală de arte, în 1864, la înființarea Școlii Naționale de Arte Frumoase, e numit „profesor de pictură al 2-lea”, alături de Theodor Aman; printre elevii lui sunt Sava Henția, Ștefan Luchian și Gheorghe Ioanid.

Politic / carieră În funcție După moartea lui Aman, în 1891, îi urmează ca director al Școlii de Arte Frumoase, până în 1894. Participă la fondarea Societății Ateneului Român (1865) și a Societății Amicilor Belelor-Arte (1872) și e în juriul Expoziției Artiștilor în viață.

Renume Faimos Moare la 24 octombrie 1894, la București, în casa unde lucrase patruzeci de ani. Prin donația nepoatelor lui, casa devine Muzeul „Gheorghe Tattarescu”. Lucrările lui sunt în MNAR, la Academia Română și în muzeele din Cluj-Napoca, Sibiu, Iași, Timișoara, Craiova, Brașov și Buzău.