Ștefan Luchian

Viața

Se naște la 1 februarie 1868, la Ștefănești, în județul Botoșani. Urmează Școala de Arte Frumoase din București (1885–1889), cu Theodor Aman și Gheorghe Tattarescu, și absolvă cu medalia de bronz. Tot în 1885 se înscrie la Conservator: ar fi vrut vioara, dar ia flautul, „mi-erau mâinile prea lungi”. Pe Grigorescu îl socotește maestrul său: „tot ce știu am învățat de la Grigorescu”.

Studiază la Academia Regală din München (1889–1890), coleg cu Oscar Obedeanu, apoi la Paris, la Academia Julian, cu Bouguereau și Tony Robert-Fleury, în același atelier cu Gheorghe Petrașcu. Moartea mamei îl aduce acasă în 1892; se întoarce la Paris la sfârșitul anului.

E în miezul vieții artistice a Bucureștiului: vicepreședinte al Cercului Plastic din 1895, semnatar, cu Nicolae Vermont și Constantin Artachino, al protestului Independenților (1896), fondator al Societății „Ileana” (1897) și al Tinerimii artistice (1901). Frecventează salonul literar al lui Alexandru Macedonski.

Împreună cu Artachino pictează catedrala Sf. Nicolae din Tulcea (1897–1899), catedrala din Alexandria și biserica Brezoianu din București (1901). Tot în 1901 face panouri decorative pentru Palatul Funcționarilor Publici din Piața Victoriei, cu o aplecare spre Art Nouveau.

Politic / carieră Decorat În 1901, la 33 de ani, e internat grav bolnav în clinica neurologului Gheorghe Marinescu; diagnosticul e scleroză multiplă. Lucrează totuși mai departe: o bună parte din opera lui sunt pastelurile de la Brebu, Filipeștii de Pădure și Moinești. În 1909 primește medalia „Bene Merenti” clasa I.

Din 1909 e țintuit în fotoliu și nu mai poate ține penelul cu degetele paralizate: cineva i-l leagă de încheietura mâinii. În 1915, Virgil Cioflec îl convinge pe George Enescu să vină să-i cânte la vioară.

Take Ionescu depune la Parchet o plângere de escrocherie pentru tablouri pictate „în colaborare”; un procuror vine să-l aresteze, iar procesul se stinge odată cu moartea lui, la 27 iunie 1916.

Renume Faimos Virgil Cioflec, prietenul lui, îi scrie prima monografie în 1924 și dăruiește în 1930 colecția sa de Luchian Pinacotecii din Cluj; Theodor Enescu îi publică un catalog critic în 2007. Lucrările lui sunt în aproape douăzeci de muzee publice. Din 1989, la Ștefănești, o instituție cu expoziție permanentă îi poartă numele. Articolul despre el există pe Wikipedia în 19 limbi.