Nicolae Grigorescu

Viața

Se naște la 15 mai 1838, la Pitaru, în Dâmbovița. La zece ani intră ucenic de iconar în atelierul lui Anton Chladek, unde stă doi ani; apoi face acasă iconițe pe care le vinde prin târguri. Înainte de 20 de ani pictează icoane pentru Băicoi și Căldărușani, apoi bisericile mănăstirilor Zamfira (1856–1857), pentru 500 de galbeni, și Agapia (1858–1861).

La Agapia îl găsește Mihail Kogălniceanu, care îi obține o bursă de cinci ani la Paris. În 1862 trece prin atelierul lui Charles Gleyre, apoi urmează École des Beaux-Arts (1862–1866), în clasa lui Sébastien Cornu, și se alătură pictorilor de la Barbizon. Napoleon al III-lea îi cumpără „Vas cu flori de măr”. În 1879 lucrează la Barbizon alături de Ion Andreescu.

Războiul Pictor de front În 1877–1878, la recomandarea doctorului Carol Davila, însoțește armata română în prima linie, la Grivița și Rahova, în echipa de pictori atașați Cartierului General, alături de Sava Henția și G. D. Mirea. Face sute de desene și schițe, expuse în 1881 și transpuse apoi în compoziții.

E primul pictor român preocupat de plein-air: pictează la Barbizon, Fontainebleau, Vitré și în Normandia, apoi la Rucăr, în satele din jurul Câmpulungului și la Câmpina. Din 1899 e primul artist român care activează ca membru al Academiei Române.

Ștefan Luchian spune că „tot ce știu am învățat de la Grigorescu”; Gheorghe Petrașcu se pregătește cu el pe cont propriu. Pe Nicolae Vermont îl girează la Academia din München și îl ține un timp ajutor în atelier, iar lui Ipolit Strâmbu îi devine mecena după 1891.

Renume Faimos Moare la Câmpina, în 1907; pe șevalet rămâne neterminată „Întoarcerea de la bâlci”. Casa lui de acolo devine muzeu în 1955. Numele lui îl poartă fostul Institut de Arte Plastice din București, un bulevard și o stație de metrou. Dicționarul îl numește „personalitatea cea mai importantă a picturii secolului XIX”; articolul de pe Wikipedia există în 23 de limbi.